Apus

O cameră goală, muzică veche, melodii ce mă obsedează şi nu îmi mai pot ieşi din cap. Singura sursă de lumină e o lumânare aprinsă. Apusul de soare aproape că s-a terminat. Draperiile nu sunt trase. Neobişnuit pentru una ca mine.

M-ai distrus. Şi odată cu soarele, apun toate lucrurile pentru care merita să trăiesc.

După atâta timp

După lunile astea pe care le-am petrecut împreună şi după cât de frumos a fost, ai făcut-o, iubitule. Mi-ai amintit ce ţi-am amintit şi eu ţie: eşti doar o soluţie de vacanţă şi nici măcar atât. Cum am mai spus eu cuiva, o fi Alex de treabă, dar şi ce bine sărută vără-său. Ce bine sărută şi ce bine face alte chestii pe care nu le-am mai zis. Nu trebuia să se stie şi asta. Şi nu numai el. Dacă am fost acasă şi dacă te aveam pe tine, nu înseamnă că nu am voie să experimentez. Asta sunt şi mă cunoşti. De-aia nu ai încredere în mine, pentru că ştii cum sunt în adevărata mea natură. Ce păcat.
Oricum, scriu despre tine, iubitule, pentru că, după zile lungi în care am aşteptat semnul pe care nu îl mai aştept, te-am visat. Da, te-am visat. Te-am visat făcând ce îţi place mai mult să faci atâta doar că, în visul meu, nu erai acelaşi tu mereu atent şi tandru. Erai cu totul altul şi te-ai comportat ca atare, precum un criminal în serie omorându-şi încă una dintre victime. Te-am văzut în adevărata ta natură, un monstru hidos al cărui scop e distrugerea a tot ce a mai rămas pur şi inocent în mine. Ca pe un altul ce vine doar pentru o oră şi îşi face treaba gândindu-se la problemele pe care le are, cele care pe mine mă exclud, aşa te-am văzut şi ştiu că aşa eşti. Atâta doar că ştii să nu îmi arăţi asta şi eu continui să te iubesc cu aceeaşi pasiune, dar cu aceeaşi lipsă ocazională de fidelitate.
Dar ştii, visul ăsta nu m-a dus nici măcar o secundă cu gândul la tine. Nu, iubitule, nu. M-a dus cu gândul la el, cel care vine doar pentru o oră şi işi face treaba cu gândul la problemele care nu mă privesc, dar ştie să fie a fel de tandru şi de atent cu mine indiferent de ce îl frământă. Mă iubeşte, nu mi-o spune. O ştiu, dar îmi place mai mult parcă când pur şi simplu mă vrea, când îmi spune că are nevoie de mine şi că vrea să ne vedem cât de curând. Îl vreau şi de-aia mă complac. Îmi place.
Şi totuşi, uneori, oricâtă nevoie de el aş avea, nu vreau să-l aud în unele momente. Nu vreau să-l aud pentru că mi-ar face rău deşi mă simt îngrozitor de bine când văd cum mereu îi dau ce vrea şi mereu se întoarce pentru mai mult, când văd cum mereu îmi spune că nu sunt a lui şi că ştie asta, că m-ar vrea pentru el, dar nu e gata. Nici eu nu aş avea timp oricum.
Şi uite aşa aseară, când aş fi dat orice să-l am şi să îl simt, să rup din el şi să păstrez, când el mă suna în disperare, nu i-am mai răspuns. Nu aveam nevoie să aud cum avea nevoie de mine, deşi şi eu aveam nevoie de el. Nu aveam nevoie să tacă prelung ca apoi să îmi spună că îi e dor, deşi şi mie îmi este. Nu aveam nevoie să-l aud cum mi-ar da orice, deşi ador să mă joc cu mintea lui. Nu aveam nevoie de niciun cuvânt de la el.
Aveam nevoie de cuvintele tale, iubitule, şi de ce avea să facă el. Şi nu de la el, ci de la tine. Dar nu ai fost în stare să fii suficient de bun decât în puţine cazuri. Te iubesc ca o proastă şi sincer, nu cred că te mai iubesc. Te iubesc când n-am ce face. Îmi umpli timpul liber, da, mersi. Mă lipsesc. M-ai adus într-o stare îngrozitoare în care nu credeam să ajung vreodată, dar e vina ta. Şi uite-aşa, iubitule, sunt a ta, dar nu sunt niciodată.

În seara asta

În seara asta e pentru prima oară când mă simt curvă. E pentru prima oară când mă simt atât de murdară încât nici dacă aş face douăzeci de duşuri nu m-ar ajuta.
În seara asta nu mă gândesc la tine decât foarte fugitiv, iubirea mea. Mă gândesc la tine ca la un fost iubit, un alt nume de pe o listă lungă care zace prăfuită într-un sertar vechi.
În seara asta mă gândesc la el, la cel pe care am început să îl iubesc puţin câte puţin fără voia mea, la cel al cărui miros încă îl simt puternic în aşternut şi în perne.
În seara asta, nu îmi amintesc ce am făcut cu tine odată, iubirea mea. Îmi amintesc ce am făcut cu el azi, lucruri pe care nu am să le uit toată viaţa, sunt sigură.
În seara asta îmi dau seama în ce hal am ajuns de fapt. Realizez care mi-e adevărata natură şi încerc să o îmbrăţişez, dar nu pot. Mă doare. Şi nu e nimeni să mă ţină în braţe, să mă sărute pe frunte şi să îmi spună că totul va fi ok.
În seara asta mi-am dat seama că eşti o pierdere de timp, iubitule. Mă răneşti inutil şi nu am de gând să las chestia asta să continue.
În seara asta nu am regrete. Ştiu ce am făcut şi ştiu ce urmează. Ştiu ce am să fac eventual şi nu regret nimic. Trecutul, prezentul şi viitorul. Sunt ale mele, le am în mână, le simt, le trăiesc şi sunt mândră de ele. De toate trei.
În seara asta nu iubesc, doar îmi trăiesc viaţa departe de a fi cuminte. Foarte departe de orice fel de planuri legate de aşa ceva. Am uitat tot ce mi-am promis, am trecut peste mine şi nu îmi mai pasă în mod oficial. Momentan, mi-e bine. Când nu mi-o mai fi, o să stăm de vorbă. Pentru seara asta totuşi, mai totul e ok.

Ca înainte

Nu ne despărţim. Bun. Nicio problemă. Mă iubeşti, te înţeleg. Nu îţi pot face asta. Cum am zis de un milion de ori, am rănit o grămadă de oameni care nu aveau nicio vină. Nu eu i-am pus să se îndrăgostească de mine aiurea, nu eu am vrut să fiu iubită de ei. Nu le-am cerut nimic şi, cum eu nu am aşteptat nimic de la ei, nici ei nu ar fi trebuit să aştepte nimic de la mine. Dacă au aşteptat, au pierdut. I-am rănit, nu mi-a păsat. Am plecat fără să mă uit în spate.

Cu tine e diferit. Nu îţi pot face asta. Mă iubeşti prea mult, mai mult decât merit şi mai mult decât te iubesc eu pe tine. Nu ţi-am cerut nimic. Mi-ai dat singur prea mult, iar acum îmi ceri totul înapoi. Nu te pot mulţumi, dar nici să fug nu pot. Nu te pot lăsa în urmă. Te iubesc. Nu eşti un altul, eşti tu.

Nu am să te dau la o parte, nu am să te uit, nu am să îţi cer să mă uiţi. Când am să-ţi spun că te iubesc, nu am să te mint. Ce am de gând să fac, am de gând să te păstrez. Eşti al meu şi sunt a ta, ştii asta. Ştii că nu mai e nimeni ca tine. Ştii că eşti singurul pe care l-aş iubi aşa. Dar la fel de bine, ştii ce fel de fată sunt. Ştii că nu pot sta atâta timp fără cineva. Ştii că am să îmi găsesc pe cineva care să stea cu mine şi că nu am să îţi spun. Şi cred că deja m-am gândit la cineva. Cineva căruia îi convine să vină, să îşi facă treaba şi să plece după care să se întoarcă din nou. Şi poate fi o soluţie permanentă din moment ce e prietenul meu cel mai bun. O relaţie nu intră în opţiuni. Eu nu vreau, el nu vrea. E bine.
Bine ai revenit, Eva. Aşa ai fost mereu, făceai ce vroiai fără obligaţii. Mi-a fost dor de tine. Cum am putut să stau atât de mult fără să realizez că nu eram de fapt eu? Mă simt de parcă nu am mai respirat de un an şi ceva. Am revenit la viaţă. Lume, te invit să îmi cunoşti adevărata natură. Dacă n-o să-ţi placă, chiar nu îmi pasă, sincer. M-am întors!

Nu am să îmi cer scuze

Dacă nu ai putut înţelege ce se întâmplă în jurul tău, nu e vina mea. Nu am să îmi cer scuze. Nu am pentru ce. Nu am regrete. Nu îmi pare rău pentru nimic din tot ce ţi-am spus. Trebuie să înveţi să priveşti lumea mai realist. Consideră-te fericit. Te-am învăţat o lecţie. Niciodată nu te relaxa lângă mine. Mereu fac chestii nasoale fix când îţi e lumea mai dragă. Nu ştiai asta. Na, te-am învăţat.
Nu îmi pare rău că se termină. Oricum s-ar fi terminat într-o zi. Îmi mor toate sentimentele şi mă întorc încet la ce eram înainte. Eu, fata cu un milion de relaţii. Mă întorc la vechea eu pe care o ştiu şi o iubesc atât de mult. Cum i-am zis unei prietene, dragostea este oarbă. Nu m-a lăsat să văd cât de mult îmi iubeam de fapt viaţa şi cât de mult îmi place sentimentul de libertate.
Îmi pare rău de el şi îmi pare rău de mine, dar nu îmi pare rău pentru ce am făcut şi zis. De asta îmi  pare bine. Şi nu îmi retrag cuvintele. Nu de data asta.

Tu ...Şi el, şi ei, şi ele

- Pot să te întreb ceva? Şi poţi să îmi răspunzi sincer?
- Da.
- Ce crezi despre mine acum?
- Nu mi te-am imaginat niciodată aşa de excitată, dar îmi placi.
- Doar atât?
- Şi cred că eşti un om pe care trebuie să îl ţin lângă mine. Avem foarte multe în comun.
- Doar atât?
- Ce vrei să auzi?
- Nimic. Credeam că ai să ai altă impresie despre mine dacă vezi cu câţi umblu.
- Nu, nu cred că eşti o uşuratică.


De-asta îmi place că îmi eşti cel mai bun prieten, pentru că mă cunoşti cel mai bine. Tu nu mă vezi cum mă văd restul. Tu mă vezi frumoasă, deşteaptă, înţelegătoare, mă vezi ca pe una ce a trecut prin multe cu capul sus. Mă apreciezi şi mă admiri şi nu îţi pasă cu câţi umblu. Pentru tine voi fi mereu Eva aia blondă şi cu părul scurt, aşa cum eram când m-ai cunoscut. Mă respecţi, deşi nu o spui, dar te văd. Mi-ai demonstrat-o. Pentru tine, orice aş face, nu va crea vreo diferenţă. Nu mă vezi alta acum că a mai trecut un an, acum că mi-a crescut părul şi că mi s-a închis la culoare. De-aia îmi placi. Niciodată nu mă judeci.
Şi cam ăsta ai fi tu. Tu, cel care este în stare să mă vadă aşa cum sunt în realitate, nu cum mă văd toţi şi toate. "Lasă lumea să vorbească. Eu ştiu cine eşti tu." Mai ţii minte? Eu nu am uitat.
Dar, cum spuneam, ăsta eşti tu. Tu, cel pe care încă nu îl iubesc şi nici nu vreau să fac asta. Faza este că, în momentul ăsta, nu tu eşti cel care contează cel mai mult pentru că, la sfârşitul zilei, nu am să adorm cu gândul la tine, ci la celălalt. Nu am să te visez pe tine, ci pe el. Şi el are să o viseze pe alta. Nu are rost să mă mint de pe-acum. Chiar nu am de ce să îmi fac iluzii. Ah, iluziile mele aromate de acum câţiva ani, unde dracului v-aţi dus? Unde ai plecat, trecut, unde aţi plecat, vise, şi unde aţi plecat, oameni? Mereu au găsit ceva mai bun ca mine, ştiu, dar asta nu m-a descurajat. Nu m-a făcut neîncrezătoare în forţele proprii, m-a făcut să realizez cum sunt de fapt. Nu am de gând să mă schimb, am de gând să caut alţi oameni. Oameni care să înţeleagă de ce sunt aşa şi nu altfel şi de ce nu mi-aş da viaţa la schimb pentru nimic în lume.
Îmi place viaţa mea! Vreau să încep să o trăiesc mai din plin decât o făceam înainte de a-mi da seama că nu e bine ce fac, că m-am plictisit şi că îmi vreau vechiul stil de viaţă înapoi. Şi am să o fac. Cu sau fără tine, el şi ei, şi ele.

Fără obligaţii

- Am decis să mă despart de ea, dar dacă o fac, nu am să mă combin cu tine. M-aş simţi prost. Şi oricum, nu am să mai vreau o prietenă mult timp. Dar nu e ca şi cum nu putem face nimic.

- E ok, nicio problemă. Unu, am timp. Doi, este perfect. Facem ce vrem şi suntem fără obligaţii. Atâta doar că am să te rog să nu ai pretenţia că am să stau după tine.

- Nicio problemă, te înţeleg.

Îmi place de el. Dacă se desparte de aia, în sfârşit nu se va mai gândi la faptul că şi-a promis că nu o să fie ca taică-său. Cât o să fie cu mine, o să fie doar al meu. Nu îmi pasă că va fi doar al meu pentru puţin timp. Alea câteva ore odată la ceva timp contează. Nu o să mă mai restricţioneze cu nimic, nu va mai avea cu ce. Şi când o să vrea prietenă, o să mă vrea pe mine. Ceea ce este perfect.

Îmi dă oportunitatea de a fi cu cine vreau şi de a mă vedea şi cu el din când în când. Îmi simplifică viaţa enorm şi nu voi mai fi pusă în situaţia de a renunţa la nimic pentru el. Am să o fac din nou fără obligaţii şi fără ca totul să însemne ceva. Din nou independentă şi din nou acoperită pentru urgenţe. Ce să îmi doresc mai mult?

Şi acum, să ne-amintim

Hai să ne amintim, copilă. Ce zici? Ce zici să ne amintim împreună cum ai plecat vineri cu amândoi şi apoi el ţi-a zis că vii cu el? Haide, ştiu că nu îţi place, dar nu eu te-am pus să bei. Ştii că mereu bei să uiţi, dar parcă-ţi aminteşti mai tare. 
Şi acum mai ai imaginea aia în minte, nu? Şi acum îţi aminteşti cum te-a luat uşor în braţe şi te-a sărutat sub copacii înalţi ce nu lăsau soarele să pătrundă. Parcă încă simţi cum îţi alunecau ochelarii de soare de pe cap şi cum, până la urmă, i-ai lăsat să cadă pe jos, între frunzele uscate. Încă mai auzi foşnetele printre frunze. Nu-i aşa, copilă?


De ce să condamn vocile din capul meu? Au dreptate. Deşi urăsc apelativul "copilă", aşa mă vor striga poate şi la 40 de ani şi m-am obişnuit cu faptul că asta voi rămâne. Încă îmi amintesc. Îmi amintesc foşnetele, îmi amintesc mâinile lui plimbându-se nestingherite pe corpul meu. Îmi amintesc când ne-am întins pe frunzele uscate care mi-au rămas în păr. Îmi amintesc că te-ai oprit la un moment dat şi, fiind deasupra mea, m-ai privit zâmbind. Ce-o fi însemnat zâmbetul ăla? Îmi amintesc când m-ai scuturat pe spate după care m-ai cuprins şi m-ai sărutat din nou, iar când m-am răsucit spre tine, am primit un mesaj. Mesaj de la celălalt tip cu care eram, cel mai bun prieten al meu, care mă aştepta în staţie. Cel căruia îi promisesem că merg cu el acasă şi că îl iau la mine. Şi pe care l-am luat. L-am lăsat pe cel pe care de-abia îl sărutasem în staţie şi am plecat cu celălalt la mine unde, bine, s-a întâmplat ce s-a întâmplat.
Da, şi acum îmi mai amintesc de parcă totul s-a sfârşit acum o oră, nu acum două zile deja. Îmi amintesc şi mă întreb ce a crezut el despre mine când, la sfârşit, m-a văzut plecând cu altul. Mă întreb ce or fi însemnat săruturile alea pentru el şi mă întreb dacă tot ce s-a întâmplat se va mai întâmpla vreodată.
Dar totuşi, de ce mă gândesc la asta? Ce contează? Nu îmi pasă dacă mă vede ca pe o alta care doar i-a stat în braţe câteva ore ca mai apoi să-l lase s-o sărute. Bine, i-am stat în braţe pentru că stătea pe locul meu şi n-aveam chef să mă mut. M-a văzut ca pe o alta sau asta înseamnă un început de relaţie? Nu ştiu. Nu m-a mai căutat de-atunci. De vineri n-am mai auzit de el. Nu am de gând să-l caut şi, dacă e, am să-i cer explicaţii la şcoală, marţi, când vine şi el (ne-a zis că luni nu vine). Dar sincer, dacă simte nevoia să îmi dea explicaţii, mi le va da singur, nu trebuie să i le cer eu din moment ce nu mă interesează neapărat unde va duce toată asta.
Am zis joi seara că îl plac, dar acum am de doborât altă ţintă, una mai importantă. Am de atins un scop mai înalt. Dacă îl voi atinge sau nu, cred că da. Şi dacă îl ating, ştiu deja ce-o să se întâmple.

Mă răneşti

- Nici nu îţi închipui cât te iubesc. Atât pot să îţi zic în momentul ăsta. Şi că mi-e foarte dor de tine. Şi că nu vreau să te pierd niciodată.
- Ce s-a întâmplat?
- ...Nimic.
- Of, şi eu te iubesc.


Mă doare. Mă doare să îţi zic că te iubesc fără să o simt. Mă doare că nu îţi pot spune adevărul. Mă doare distanţa şi faptul că nu îţi pot spune mai repede că nu am de gând să mai rămân. Mă doare că nu am vrut să te rănesc niciodată, deşi ştiu că am s-o fac.
Mă răneşti când îmi spui acel "te iubesc" pentru care, mai demult, mi-aş fi dat toată viaţa. Mă răneşti pentru că aştepţi  să îţi răspund cu aceeaşi monedă, iar ca să nu te dezamăgesc, te mint.
Mereu am rănit lumea fără să îmi pese. Nu caut să spun că acum eu sunt cea rănită, dar caut să spun că ţie nu îţi pot face aşa ceva. Încă mai am un suflet pe care nu pot să îl amputez. Încă mă mai gândesc la tine şi la fericirea ta, fericire pe care eu nu am fost în stare să ţi-o ofer şi pe care nu ţi-o voi oferi niciodată.
Te-am iubit. Te-am iubit şi o mică parte din mine încă te mai iubeşte. Dacă te iubesc, de ce mă doare? De ce mă apasă sentimentele tale, greutatea lor? De ce mă simt de parcă aş vrea să îmi dau foc la inimă şi apoi să torn toată cenuşa peste tine?
Mă doare totul, pereţii mă strâng şi aproape că mi-e frică să te revăd. Mi-e frică să-ţi văd chipul şi să te sărut. Mi-e frică pentru că ştiu că voi fi alta şi ştiu că te va durea asta.
Te iubesc. Încă te iubesc. Nu ca la început, dar tot o fac. Fii recunoscător. Bucură-te. Savurează fiecare clipă în care vorbim, în care te alint, în care îţi promit că voi fi numai a ta şi în care te mint că sunt cuminte şi că îmi e dor de tine. Ai încredere în minciunile astea pentru că te fac fericit. Ştiu că mă vrei şi ştiu că mă iubeşti, dar asta sunt eu şi eu vreau altceva, iar în final, ce vreau eu va atârna mai greu.
Îmi pare rău, iubitule.

Lumina mea din întuneric

Noapte, ora unu. Eu mă gândesc sictirită să mă culc. Cred că m-am ţăcănit de tot. În întuneric, parcă totul e altfel. Parcă trăsăturile se accentuează şi devenim toţi nişte monştri însetaţi de sânge într-un divin ritual de sacrificiu al inocenţei. Semnul meu nu a venit. Nu mai aştept. Mă culc.
Închid laptop-ul, îl las pe jos, îmi las telefonul pe noptieră, mă întorc pe o parte şi închid ochii. Şi atunci se întâmplă minunea. Semnul meu a venit, lumina mea din întuneric e aici ca să mă scoată pentru trei secunde din tot jocul ăsta al sufletelor ce se pierd în propriile sentimente. Trei secunde până citesc mesajul. Treizeci până îţi răspund. Un minut până-mi explici totul, iar apoi, îmi zici că te culci. Ţi-am trimis un "noapte bună" la care mi-ai răspuns. Mă culc şi eu. Mereu ai talentul să îmi dai mesaj fix când sunt pe cale să mă culc, fix la trei minute după ce am închis ochii şi după ce m-am făcut comodă. Nu ştiu cum faci, dar continuă. Noaptea este mai frumos şi îmi place cum mă scoţi aşa nesimţit din toate stările pe care le aveam, fie bune, fie rele, fără să-mi ceri voie. Niciodată nu mi-ai cerut voie ca să faci ceva. Ai impresia că persoana mea ţi se cuvine. Eşti la fel ca toţi.
Dar pe tine te ştiu mai bine ca pe oricine. Mă placi, mă savurezi, mă scoţi din minţi şi nu mă laşi să te sărut, dar ştiu că în orice hal m-ai aduce, mereu ai să te-ntorci. Ştiu că ţii la mine. Pentru tine nu sunt doar o alta, cum tu ai fost, la început, un altul. Nu mă vezi uşoară. Mă vezi deşteaptă, că ştiu mereu ce şi cum să fac. Îmi placi. Mi-ai plăcea şi mai mult dacă nu ai avea prietenă şi mi-ai plăcea de două ori mai mult dacă eu nu aş avea două relaţii în prezent.
Eu, indiferent de ce s-a întâmplat aseară, am să îmi ţin capul sus. Tot n-am să te caut. Te-am provocat la un joc. Acum, vreau să văd cât de bine ştii să-l joci.

N-am crezut

N-am crezut, dar am făcut-o. Mi-am înşelat iubirea care e departe de mine. Nu e vina mea că sunt departe. Nu e vina mea că plănuiesc să nu mă mai întorc, dar e vina mea că îl înşel. Ei, pe naiba. Parcă el nu mă înşeală pe mine. Parcă el nu a fost în patul alteia de când nu ne-am văzut. Dar totuşi nu cred că el a făcut ce am făcut eu într-o singură zi.
Nu. Cred că doar eu sunt în stare să am pe cineva de mai bine de un an şi, în aceeaşi zi, să câştig omul pe care îl vroiam şi, cam o oră mai târziu, să ajung în pat cu cel mai bun prieten (combinat la rândul lui). Dar, într-un fel, nu regret. Nu regret, pentru că, în alea trei ore pe care le-a stat la mine, m-a făcut să mă simt mai femeie decât m-a făcut oricine altcineva. Nu regret pentru că a fost minunat, mi-a plăcut şi asta mi-a dat oportunitatea de a-l cunoaşte ca lumea.
Trist este totuşi că azi m-am trezit şi am simţit mirosul lui în perne şi în aşternut. I-am simţit atingerea fină pe trupul meu fierbinte şi l-am auzit spunându-mi numele încercând să îşi găsească suflul. Iar atunci am realizat că patul este gol şi că în dreapta mea nu-i nimeni. Mi-am dat seama că nu mai e nimeni să-mi zâmbească şi să îmi spună că am un zâmbet minunat. Şi m-am întrebat dacă totul chiar se întâmplase vineri sau a fost doar în imaginaţia mea. Am aşteptat un semn, ceva care să îmi zică că a fost real, iar semnul meu nu a venit.
Ţi-am dat un singur mesaj astăzi şi mi-ai zis că nu poţi să vorbeşti. Nu ţi-am mai răspuns, am aşteptat să termini. Dar te-am aşteptat cum aşteaptă un călător trenul în gara greşită. Am aşteptat un tren care nu a mai venit. Şi sunt curioasă când o să vină şi, dacă o să vină, dacă-mi va plăcea. Nu am să te mai caut. Vreau să văd cât poţi să stai.
Momentan, nu te iubesc. Doar te vreau. Ţi-am demonstrat asta. Acum e rândul tău. Tu cât de mult mă vrei pe mine?