Cine-mi poate spune?

Care-i diferenţa dintre bine şi rău? Există om fără păcate, cu sufletul uşor şi fără griji? Am făcut vreodată alegerea corectă când a fost de ales? Nu cred. Nu cred în nimic. Nu cred în întrebări, în oameni, în răspunsuri. Nu mai cred în nimic.
Am murit pe dinăuntru. Nu mai am sentimente şi numai gheaţa din pahar mă mai poate încălzi. Nu mai sunt ce eram.
Mori, copilă, te-am distrus.

Şi acum, să ne-amintim

Hai să ne amintim, copilă. Ce zici? Ce zici să ne amintim împreună cum ai plecat vineri cu amândoi şi apoi el ţi-a zis că vii cu el? Haide, ştiu că nu îţi place, dar nu eu te-am pus să bei. Ştii că mereu bei să uiţi, dar parcă-ţi aminteşti mai tare. 
Şi acum mai ai imaginea aia în minte, nu? Şi acum îţi aminteşti cum te-a luat uşor în braţe şi te-a sărutat sub copacii înalţi ce nu lăsau soarele să pătrundă. Parcă încă simţi cum îţi alunecau ochelarii de soare de pe cap şi cum, până la urmă, i-ai lăsat să cadă pe jos, între frunzele uscate. Încă mai auzi foşnetele printre frunze. Nu-i aşa, copilă?


De ce să condamn vocile din capul meu? Au dreptate. Deşi urăsc apelativul "copilă", aşa mă vor striga poate şi la 40 de ani şi m-am obişnuit cu faptul că asta voi rămâne. Încă îmi amintesc. Îmi amintesc foşnetele, îmi amintesc mâinile lui plimbându-se nestingherite pe corpul meu. Îmi amintesc când ne-am întins pe frunzele uscate care mi-au rămas în păr. Îmi amintesc că te-ai oprit la un moment dat şi, fiind deasupra mea, m-ai privit zâmbind. Ce-o fi însemnat zâmbetul ăla? Îmi amintesc când m-ai scuturat pe spate după care m-ai cuprins şi m-ai sărutat din nou, iar când m-am răsucit spre tine, am primit un mesaj. Mesaj de la celălalt tip cu care eram, cel mai bun prieten al meu, care mă aştepta în staţie. Cel căruia îi promisesem că merg cu el acasă şi că îl iau la mine. Şi pe care l-am luat. L-am lăsat pe cel pe care de-abia îl sărutasem în staţie şi am plecat cu celălalt la mine unde, bine, s-a întâmplat ce s-a întâmplat.
Da, şi acum îmi mai amintesc de parcă totul s-a sfârşit acum o oră, nu acum două zile deja. Îmi amintesc şi mă întreb ce a crezut el despre mine când, la sfârşit, m-a văzut plecând cu altul. Mă întreb ce or fi însemnat săruturile alea pentru el şi mă întreb dacă tot ce s-a întâmplat se va mai întâmpla vreodată.
Dar totuşi, de ce mă gândesc la asta? Ce contează? Nu îmi pasă dacă mă vede ca pe o alta care doar i-a stat în braţe câteva ore ca mai apoi să-l lase s-o sărute. Bine, i-am stat în braţe pentru că stătea pe locul meu şi n-aveam chef să mă mut. M-a văzut ca pe o alta sau asta înseamnă un început de relaţie? Nu ştiu. Nu m-a mai căutat de-atunci. De vineri n-am mai auzit de el. Nu am de gând să-l caut şi, dacă e, am să-i cer explicaţii la şcoală, marţi, când vine şi el (ne-a zis că luni nu vine). Dar sincer, dacă simte nevoia să îmi dea explicaţii, mi le va da singur, nu trebuie să i le cer eu din moment ce nu mă interesează neapărat unde va duce toată asta.
Am zis joi seara că îl plac, dar acum am de doborât altă ţintă, una mai importantă. Am de atins un scop mai înalt. Dacă îl voi atinge sau nu, cred că da. Şi dacă îl ating, ştiu deja ce-o să se întâmple.

Mă răneşti

- Nici nu îţi închipui cât te iubesc. Atât pot să îţi zic în momentul ăsta. Şi că mi-e foarte dor de tine. Şi că nu vreau să te pierd niciodată.
- Ce s-a întâmplat?
- ...Nimic.
- Of, şi eu te iubesc.


Mă doare. Mă doare să îţi zic că te iubesc fără să o simt. Mă doare că nu îţi pot spune adevărul. Mă doare distanţa şi faptul că nu îţi pot spune mai repede că nu am de gând să mai rămân. Mă doare că nu am vrut să te rănesc niciodată, deşi ştiu că am s-o fac.
Mă răneşti când îmi spui acel "te iubesc" pentru care, mai demult, mi-aş fi dat toată viaţa. Mă răneşti pentru că aştepţi  să îţi răspund cu aceeaşi monedă, iar ca să nu te dezamăgesc, te mint.
Mereu am rănit lumea fără să îmi pese. Nu caut să spun că acum eu sunt cea rănită, dar caut să spun că ţie nu îţi pot face aşa ceva. Încă mai am un suflet pe care nu pot să îl amputez. Încă mă mai gândesc la tine şi la fericirea ta, fericire pe care eu nu am fost în stare să ţi-o ofer şi pe care nu ţi-o voi oferi niciodată.
Te-am iubit. Te-am iubit şi o mică parte din mine încă te mai iubeşte. Dacă te iubesc, de ce mă doare? De ce mă apasă sentimentele tale, greutatea lor? De ce mă simt de parcă aş vrea să îmi dau foc la inimă şi apoi să torn toată cenuşa peste tine?
Mă doare totul, pereţii mă strâng şi aproape că mi-e frică să te revăd. Mi-e frică să-ţi văd chipul şi să te sărut. Mi-e frică pentru că ştiu că voi fi alta şi ştiu că te va durea asta.
Te iubesc. Încă te iubesc. Nu ca la început, dar tot o fac. Fii recunoscător. Bucură-te. Savurează fiecare clipă în care vorbim, în care te alint, în care îţi promit că voi fi numai a ta şi în care te mint că sunt cuminte şi că îmi e dor de tine. Ai încredere în minciunile astea pentru că te fac fericit. Ştiu că mă vrei şi ştiu că mă iubeşti, dar asta sunt eu şi eu vreau altceva, iar în final, ce vreau eu va atârna mai greu.
Îmi pare rău, iubitule.