Apus

O cameră goală, muzică veche, melodii ce mă obsedează şi nu îmi mai pot ieşi din cap. Singura sursă de lumină e o lumânare aprinsă. Apusul de soare aproape că s-a terminat. Draperiile nu sunt trase. Neobişnuit pentru una ca mine.

M-ai distrus. Şi odată cu soarele, apun toate lucrurile pentru care merita să trăiesc.

Nu am să îmi cer scuze

Dacă nu ai putut înţelege ce se întâmplă în jurul tău, nu e vina mea. Nu am să îmi cer scuze. Nu am pentru ce. Nu am regrete. Nu îmi pare rău pentru nimic din tot ce ţi-am spus. Trebuie să înveţi să priveşti lumea mai realist. Consideră-te fericit. Te-am învăţat o lecţie. Niciodată nu te relaxa lângă mine. Mereu fac chestii nasoale fix când îţi e lumea mai dragă. Nu ştiai asta. Na, te-am învăţat.
Nu îmi pare rău că se termină. Oricum s-ar fi terminat într-o zi. Îmi mor toate sentimentele şi mă întorc încet la ce eram înainte. Eu, fata cu un milion de relaţii. Mă întorc la vechea eu pe care o ştiu şi o iubesc atât de mult. Cum i-am zis unei prietene, dragostea este oarbă. Nu m-a lăsat să văd cât de mult îmi iubeam de fapt viaţa şi cât de mult îmi place sentimentul de libertate.
Îmi pare rău de el şi îmi pare rău de mine, dar nu îmi pare rău pentru ce am făcut şi zis. De asta îmi  pare bine. Şi nu îmi retrag cuvintele. Nu de data asta.

Mă răneşti

- Nici nu îţi închipui cât te iubesc. Atât pot să îţi zic în momentul ăsta. Şi că mi-e foarte dor de tine. Şi că nu vreau să te pierd niciodată.
- Ce s-a întâmplat?
- ...Nimic.
- Of, şi eu te iubesc.


Mă doare. Mă doare să îţi zic că te iubesc fără să o simt. Mă doare că nu îţi pot spune adevărul. Mă doare distanţa şi faptul că nu îţi pot spune mai repede că nu am de gând să mai rămân. Mă doare că nu am vrut să te rănesc niciodată, deşi ştiu că am s-o fac.
Mă răneşti când îmi spui acel "te iubesc" pentru care, mai demult, mi-aş fi dat toată viaţa. Mă răneşti pentru că aştepţi  să îţi răspund cu aceeaşi monedă, iar ca să nu te dezamăgesc, te mint.
Mereu am rănit lumea fără să îmi pese. Nu caut să spun că acum eu sunt cea rănită, dar caut să spun că ţie nu îţi pot face aşa ceva. Încă mai am un suflet pe care nu pot să îl amputez. Încă mă mai gândesc la tine şi la fericirea ta, fericire pe care eu nu am fost în stare să ţi-o ofer şi pe care nu ţi-o voi oferi niciodată.
Te-am iubit. Te-am iubit şi o mică parte din mine încă te mai iubeşte. Dacă te iubesc, de ce mă doare? De ce mă apasă sentimentele tale, greutatea lor? De ce mă simt de parcă aş vrea să îmi dau foc la inimă şi apoi să torn toată cenuşa peste tine?
Mă doare totul, pereţii mă strâng şi aproape că mi-e frică să te revăd. Mi-e frică să-ţi văd chipul şi să te sărut. Mi-e frică pentru că ştiu că voi fi alta şi ştiu că te va durea asta.
Te iubesc. Încă te iubesc. Nu ca la început, dar tot o fac. Fii recunoscător. Bucură-te. Savurează fiecare clipă în care vorbim, în care te alint, în care îţi promit că voi fi numai a ta şi în care te mint că sunt cuminte şi că îmi e dor de tine. Ai încredere în minciunile astea pentru că te fac fericit. Ştiu că mă vrei şi ştiu că mă iubeşti, dar asta sunt eu şi eu vreau altceva, iar în final, ce vreau eu va atârna mai greu.
Îmi pare rău, iubitule.