M-ai distrus. Şi odată cu soarele, apun toate lucrurile pentru care merita să trăiesc.
Se afișează postările cu eticheta tristeţe. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta tristeţe. Afișați toate postările
marți, 11 octombrie 2011
Apus
O cameră goală, muzică veche, melodii ce mă obsedează şi nu îmi mai pot ieşi din cap. Singura sursă de lumină e o lumânare aprinsă. Apusul de soare aproape că s-a terminat. Draperiile nu sunt trase. Neobişnuit pentru una ca mine.
duminică, 3 iulie 2011
N-am crezut
N-am crezut, dar am făcut-o. Mi-am înşelat iubirea care e departe de mine. Nu e vina mea că sunt departe. Nu e vina mea că plănuiesc să nu mă mai întorc, dar e vina mea că îl înşel. Ei, pe naiba. Parcă el nu mă înşeală pe mine. Parcă el nu a fost în patul alteia de când nu ne-am văzut. Dar totuşi nu cred că el a făcut ce am făcut eu într-o singură zi.
Nu. Cred că doar eu sunt în stare să am pe cineva de mai bine de un an şi, în aceeaşi zi, să câştig omul pe care îl vroiam şi, cam o oră mai târziu, să ajung în pat cu cel mai bun prieten (combinat la rândul lui). Dar, într-un fel, nu regret. Nu regret, pentru că, în alea trei ore pe care le-a stat la mine, m-a făcut să mă simt mai femeie decât m-a făcut oricine altcineva. Nu regret pentru că a fost minunat, mi-a plăcut şi asta mi-a dat oportunitatea de a-l cunoaşte ca lumea.
Trist este totuşi că azi m-am trezit şi am simţit mirosul lui în perne şi în aşternut. I-am simţit atingerea fină pe trupul meu fierbinte şi l-am auzit spunându-mi numele încercând să îşi găsească suflul. Iar atunci am realizat că patul este gol şi că în dreapta mea nu-i nimeni. Mi-am dat seama că nu mai e nimeni să-mi zâmbească şi să îmi spună că am un zâmbet minunat. Şi m-am întrebat dacă totul chiar se întâmplase vineri sau a fost doar în imaginaţia mea. Am aşteptat un semn, ceva care să îmi zică că a fost real, iar semnul meu nu a venit.
Ţi-am dat un singur mesaj astăzi şi mi-ai zis că nu poţi să vorbeşti. Nu ţi-am mai răspuns, am aşteptat să termini. Dar te-am aşteptat cum aşteaptă un călător trenul în gara greşită. Am aşteptat un tren care nu a mai venit. Şi sunt curioasă când o să vină şi, dacă o să vină, dacă-mi va plăcea. Nu am să te mai caut. Vreau să văd cât poţi să stai.
Momentan, nu te iubesc. Doar te vreau. Ţi-am demonstrat asta. Acum e rândul tău. Tu cât de mult mă vrei pe mine?
Nu. Cred că doar eu sunt în stare să am pe cineva de mai bine de un an şi, în aceeaşi zi, să câştig omul pe care îl vroiam şi, cam o oră mai târziu, să ajung în pat cu cel mai bun prieten (combinat la rândul lui). Dar, într-un fel, nu regret. Nu regret, pentru că, în alea trei ore pe care le-a stat la mine, m-a făcut să mă simt mai femeie decât m-a făcut oricine altcineva. Nu regret pentru că a fost minunat, mi-a plăcut şi asta mi-a dat oportunitatea de a-l cunoaşte ca lumea.
Trist este totuşi că azi m-am trezit şi am simţit mirosul lui în perne şi în aşternut. I-am simţit atingerea fină pe trupul meu fierbinte şi l-am auzit spunându-mi numele încercând să îşi găsească suflul. Iar atunci am realizat că patul este gol şi că în dreapta mea nu-i nimeni. Mi-am dat seama că nu mai e nimeni să-mi zâmbească şi să îmi spună că am un zâmbet minunat. Şi m-am întrebat dacă totul chiar se întâmplase vineri sau a fost doar în imaginaţia mea. Am aşteptat un semn, ceva care să îmi zică că a fost real, iar semnul meu nu a venit.
Ţi-am dat un singur mesaj astăzi şi mi-ai zis că nu poţi să vorbeşti. Nu ţi-am mai răspuns, am aşteptat să termini. Dar te-am aşteptat cum aşteaptă un călător trenul în gara greşită. Am aşteptat un tren care nu a mai venit. Şi sunt curioasă când o să vină şi, dacă o să vină, dacă-mi va plăcea. Nu am să te mai caut. Vreau să văd cât poţi să stai.
Momentan, nu te iubesc. Doar te vreau. Ţi-am demonstrat asta. Acum e rândul tău. Tu cât de mult mă vrei pe mine?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)