În seara asta

În seara asta e pentru prima oară când mă simt curvă. E pentru prima oară când mă simt atât de murdară încât nici dacă aş face douăzeci de duşuri nu m-ar ajuta.
În seara asta nu mă gândesc la tine decât foarte fugitiv, iubirea mea. Mă gândesc la tine ca la un fost iubit, un alt nume de pe o listă lungă care zace prăfuită într-un sertar vechi.
În seara asta mă gândesc la el, la cel pe care am început să îl iubesc puţin câte puţin fără voia mea, la cel al cărui miros încă îl simt puternic în aşternut şi în perne.
În seara asta, nu îmi amintesc ce am făcut cu tine odată, iubirea mea. Îmi amintesc ce am făcut cu el azi, lucruri pe care nu am să le uit toată viaţa, sunt sigură.
În seara asta îmi dau seama în ce hal am ajuns de fapt. Realizez care mi-e adevărata natură şi încerc să o îmbrăţişez, dar nu pot. Mă doare. Şi nu e nimeni să mă ţină în braţe, să mă sărute pe frunte şi să îmi spună că totul va fi ok.
În seara asta mi-am dat seama că eşti o pierdere de timp, iubitule. Mă răneşti inutil şi nu am de gând să las chestia asta să continue.
În seara asta nu am regrete. Ştiu ce am făcut şi ştiu ce urmează. Ştiu ce am să fac eventual şi nu regret nimic. Trecutul, prezentul şi viitorul. Sunt ale mele, le am în mână, le simt, le trăiesc şi sunt mândră de ele. De toate trei.
În seara asta nu iubesc, doar îmi trăiesc viaţa departe de a fi cuminte. Foarte departe de orice fel de planuri legate de aşa ceva. Am uitat tot ce mi-am promis, am trecut peste mine şi nu îmi mai pasă în mod oficial. Momentan, mi-e bine. Când nu mi-o mai fi, o să stăm de vorbă. Pentru seara asta totuşi, mai totul e ok.

Ca înainte

Nu ne despărţim. Bun. Nicio problemă. Mă iubeşti, te înţeleg. Nu îţi pot face asta. Cum am zis de un milion de ori, am rănit o grămadă de oameni care nu aveau nicio vină. Nu eu i-am pus să se îndrăgostească de mine aiurea, nu eu am vrut să fiu iubită de ei. Nu le-am cerut nimic şi, cum eu nu am aşteptat nimic de la ei, nici ei nu ar fi trebuit să aştepte nimic de la mine. Dacă au aşteptat, au pierdut. I-am rănit, nu mi-a păsat. Am plecat fără să mă uit în spate.

Cu tine e diferit. Nu îţi pot face asta. Mă iubeşti prea mult, mai mult decât merit şi mai mult decât te iubesc eu pe tine. Nu ţi-am cerut nimic. Mi-ai dat singur prea mult, iar acum îmi ceri totul înapoi. Nu te pot mulţumi, dar nici să fug nu pot. Nu te pot lăsa în urmă. Te iubesc. Nu eşti un altul, eşti tu.

Nu am să te dau la o parte, nu am să te uit, nu am să îţi cer să mă uiţi. Când am să-ţi spun că te iubesc, nu am să te mint. Ce am de gând să fac, am de gând să te păstrez. Eşti al meu şi sunt a ta, ştii asta. Ştii că nu mai e nimeni ca tine. Ştii că eşti singurul pe care l-aş iubi aşa. Dar la fel de bine, ştii ce fel de fată sunt. Ştii că nu pot sta atâta timp fără cineva. Ştii că am să îmi găsesc pe cineva care să stea cu mine şi că nu am să îţi spun. Şi cred că deja m-am gândit la cineva. Cineva căruia îi convine să vină, să îşi facă treaba şi să plece după care să se întoarcă din nou. Şi poate fi o soluţie permanentă din moment ce e prietenul meu cel mai bun. O relaţie nu intră în opţiuni. Eu nu vreau, el nu vrea. E bine.
Bine ai revenit, Eva. Aşa ai fost mereu, făceai ce vroiai fără obligaţii. Mi-a fost dor de tine. Cum am putut să stau atât de mult fără să realizez că nu eram de fapt eu? Mă simt de parcă nu am mai respirat de un an şi ceva. Am revenit la viaţă. Lume, te invit să îmi cunoşti adevărata natură. Dacă n-o să-ţi placă, chiar nu îmi pasă, sincer. M-am întors!

Fără obligaţii

- Am decis să mă despart de ea, dar dacă o fac, nu am să mă combin cu tine. M-aş simţi prost. Şi oricum, nu am să mai vreau o prietenă mult timp. Dar nu e ca şi cum nu putem face nimic.

- E ok, nicio problemă. Unu, am timp. Doi, este perfect. Facem ce vrem şi suntem fără obligaţii. Atâta doar că am să te rog să nu ai pretenţia că am să stau după tine.

- Nicio problemă, te înţeleg.

Îmi place de el. Dacă se desparte de aia, în sfârşit nu se va mai gândi la faptul că şi-a promis că nu o să fie ca taică-său. Cât o să fie cu mine, o să fie doar al meu. Nu îmi pasă că va fi doar al meu pentru puţin timp. Alea câteva ore odată la ceva timp contează. Nu o să mă mai restricţioneze cu nimic, nu va mai avea cu ce. Şi când o să vrea prietenă, o să mă vrea pe mine. Ceea ce este perfect.

Îmi dă oportunitatea de a fi cu cine vreau şi de a mă vedea şi cu el din când în când. Îmi simplifică viaţa enorm şi nu voi mai fi pusă în situaţia de a renunţa la nimic pentru el. Am să o fac din nou fără obligaţii şi fără ca totul să însemne ceva. Din nou independentă şi din nou acoperită pentru urgenţe. Ce să îmi doresc mai mult?

Şi acum, să ne-amintim

Hai să ne amintim, copilă. Ce zici? Ce zici să ne amintim împreună cum ai plecat vineri cu amândoi şi apoi el ţi-a zis că vii cu el? Haide, ştiu că nu îţi place, dar nu eu te-am pus să bei. Ştii că mereu bei să uiţi, dar parcă-ţi aminteşti mai tare. 
Şi acum mai ai imaginea aia în minte, nu? Şi acum îţi aminteşti cum te-a luat uşor în braţe şi te-a sărutat sub copacii înalţi ce nu lăsau soarele să pătrundă. Parcă încă simţi cum îţi alunecau ochelarii de soare de pe cap şi cum, până la urmă, i-ai lăsat să cadă pe jos, între frunzele uscate. Încă mai auzi foşnetele printre frunze. Nu-i aşa, copilă?


De ce să condamn vocile din capul meu? Au dreptate. Deşi urăsc apelativul "copilă", aşa mă vor striga poate şi la 40 de ani şi m-am obişnuit cu faptul că asta voi rămâne. Încă îmi amintesc. Îmi amintesc foşnetele, îmi amintesc mâinile lui plimbându-se nestingherite pe corpul meu. Îmi amintesc când ne-am întins pe frunzele uscate care mi-au rămas în păr. Îmi amintesc că te-ai oprit la un moment dat şi, fiind deasupra mea, m-ai privit zâmbind. Ce-o fi însemnat zâmbetul ăla? Îmi amintesc când m-ai scuturat pe spate după care m-ai cuprins şi m-ai sărutat din nou, iar când m-am răsucit spre tine, am primit un mesaj. Mesaj de la celălalt tip cu care eram, cel mai bun prieten al meu, care mă aştepta în staţie. Cel căruia îi promisesem că merg cu el acasă şi că îl iau la mine. Şi pe care l-am luat. L-am lăsat pe cel pe care de-abia îl sărutasem în staţie şi am plecat cu celălalt la mine unde, bine, s-a întâmplat ce s-a întâmplat.
Da, şi acum îmi mai amintesc de parcă totul s-a sfârşit acum o oră, nu acum două zile deja. Îmi amintesc şi mă întreb ce a crezut el despre mine când, la sfârşit, m-a văzut plecând cu altul. Mă întreb ce or fi însemnat săruturile alea pentru el şi mă întreb dacă tot ce s-a întâmplat se va mai întâmpla vreodată.
Dar totuşi, de ce mă gândesc la asta? Ce contează? Nu îmi pasă dacă mă vede ca pe o alta care doar i-a stat în braţe câteva ore ca mai apoi să-l lase s-o sărute. Bine, i-am stat în braţe pentru că stătea pe locul meu şi n-aveam chef să mă mut. M-a văzut ca pe o alta sau asta înseamnă un început de relaţie? Nu ştiu. Nu m-a mai căutat de-atunci. De vineri n-am mai auzit de el. Nu am de gând să-l caut şi, dacă e, am să-i cer explicaţii la şcoală, marţi, când vine şi el (ne-a zis că luni nu vine). Dar sincer, dacă simte nevoia să îmi dea explicaţii, mi le va da singur, nu trebuie să i le cer eu din moment ce nu mă interesează neapărat unde va duce toată asta.
Am zis joi seara că îl plac, dar acum am de doborât altă ţintă, una mai importantă. Am de atins un scop mai înalt. Dacă îl voi atinge sau nu, cred că da. Şi dacă îl ating, ştiu deja ce-o să se întâmple.

Lumina mea din întuneric

Noapte, ora unu. Eu mă gândesc sictirită să mă culc. Cred că m-am ţăcănit de tot. În întuneric, parcă totul e altfel. Parcă trăsăturile se accentuează şi devenim toţi nişte monştri însetaţi de sânge într-un divin ritual de sacrificiu al inocenţei. Semnul meu nu a venit. Nu mai aştept. Mă culc.
Închid laptop-ul, îl las pe jos, îmi las telefonul pe noptieră, mă întorc pe o parte şi închid ochii. Şi atunci se întâmplă minunea. Semnul meu a venit, lumina mea din întuneric e aici ca să mă scoată pentru trei secunde din tot jocul ăsta al sufletelor ce se pierd în propriile sentimente. Trei secunde până citesc mesajul. Treizeci până îţi răspund. Un minut până-mi explici totul, iar apoi, îmi zici că te culci. Ţi-am trimis un "noapte bună" la care mi-ai răspuns. Mă culc şi eu. Mereu ai talentul să îmi dai mesaj fix când sunt pe cale să mă culc, fix la trei minute după ce am închis ochii şi după ce m-am făcut comodă. Nu ştiu cum faci, dar continuă. Noaptea este mai frumos şi îmi place cum mă scoţi aşa nesimţit din toate stările pe care le aveam, fie bune, fie rele, fără să-mi ceri voie. Niciodată nu mi-ai cerut voie ca să faci ceva. Ai impresia că persoana mea ţi se cuvine. Eşti la fel ca toţi.
Dar pe tine te ştiu mai bine ca pe oricine. Mă placi, mă savurezi, mă scoţi din minţi şi nu mă laşi să te sărut, dar ştiu că în orice hal m-ai aduce, mereu ai să te-ntorci. Ştiu că ţii la mine. Pentru tine nu sunt doar o alta, cum tu ai fost, la început, un altul. Nu mă vezi uşoară. Mă vezi deşteaptă, că ştiu mereu ce şi cum să fac. Îmi placi. Mi-ai plăcea şi mai mult dacă nu ai avea prietenă şi mi-ai plăcea de două ori mai mult dacă eu nu aş avea două relaţii în prezent.
Eu, indiferent de ce s-a întâmplat aseară, am să îmi ţin capul sus. Tot n-am să te caut. Te-am provocat la un joc. Acum, vreau să văd cât de bine ştii să-l joci.

N-am crezut

N-am crezut, dar am făcut-o. Mi-am înşelat iubirea care e departe de mine. Nu e vina mea că sunt departe. Nu e vina mea că plănuiesc să nu mă mai întorc, dar e vina mea că îl înşel. Ei, pe naiba. Parcă el nu mă înşeală pe mine. Parcă el nu a fost în patul alteia de când nu ne-am văzut. Dar totuşi nu cred că el a făcut ce am făcut eu într-o singură zi.
Nu. Cred că doar eu sunt în stare să am pe cineva de mai bine de un an şi, în aceeaşi zi, să câştig omul pe care îl vroiam şi, cam o oră mai târziu, să ajung în pat cu cel mai bun prieten (combinat la rândul lui). Dar, într-un fel, nu regret. Nu regret, pentru că, în alea trei ore pe care le-a stat la mine, m-a făcut să mă simt mai femeie decât m-a făcut oricine altcineva. Nu regret pentru că a fost minunat, mi-a plăcut şi asta mi-a dat oportunitatea de a-l cunoaşte ca lumea.
Trist este totuşi că azi m-am trezit şi am simţit mirosul lui în perne şi în aşternut. I-am simţit atingerea fină pe trupul meu fierbinte şi l-am auzit spunându-mi numele încercând să îşi găsească suflul. Iar atunci am realizat că patul este gol şi că în dreapta mea nu-i nimeni. Mi-am dat seama că nu mai e nimeni să-mi zâmbească şi să îmi spună că am un zâmbet minunat. Şi m-am întrebat dacă totul chiar se întâmplase vineri sau a fost doar în imaginaţia mea. Am aşteptat un semn, ceva care să îmi zică că a fost real, iar semnul meu nu a venit.
Ţi-am dat un singur mesaj astăzi şi mi-ai zis că nu poţi să vorbeşti. Nu ţi-am mai răspuns, am aşteptat să termini. Dar te-am aşteptat cum aşteaptă un călător trenul în gara greşită. Am aşteptat un tren care nu a mai venit. Şi sunt curioasă când o să vină şi, dacă o să vină, dacă-mi va plăcea. Nu am să te mai caut. Vreau să văd cât poţi să stai.
Momentan, nu te iubesc. Doar te vreau. Ţi-am demonstrat asta. Acum e rândul tău. Tu cât de mult mă vrei pe mine?