Ca înainte

Nu ne despărţim. Bun. Nicio problemă. Mă iubeşti, te înţeleg. Nu îţi pot face asta. Cum am zis de un milion de ori, am rănit o grămadă de oameni care nu aveau nicio vină. Nu eu i-am pus să se îndrăgostească de mine aiurea, nu eu am vrut să fiu iubită de ei. Nu le-am cerut nimic şi, cum eu nu am aşteptat nimic de la ei, nici ei nu ar fi trebuit să aştepte nimic de la mine. Dacă au aşteptat, au pierdut. I-am rănit, nu mi-a păsat. Am plecat fără să mă uit în spate.

Cu tine e diferit. Nu îţi pot face asta. Mă iubeşti prea mult, mai mult decât merit şi mai mult decât te iubesc eu pe tine. Nu ţi-am cerut nimic. Mi-ai dat singur prea mult, iar acum îmi ceri totul înapoi. Nu te pot mulţumi, dar nici să fug nu pot. Nu te pot lăsa în urmă. Te iubesc. Nu eşti un altul, eşti tu.

Nu am să te dau la o parte, nu am să te uit, nu am să îţi cer să mă uiţi. Când am să-ţi spun că te iubesc, nu am să te mint. Ce am de gând să fac, am de gând să te păstrez. Eşti al meu şi sunt a ta, ştii asta. Ştii că nu mai e nimeni ca tine. Ştii că eşti singurul pe care l-aş iubi aşa. Dar la fel de bine, ştii ce fel de fată sunt. Ştii că nu pot sta atâta timp fără cineva. Ştii că am să îmi găsesc pe cineva care să stea cu mine şi că nu am să îţi spun. Şi cred că deja m-am gândit la cineva. Cineva căruia îi convine să vină, să îşi facă treaba şi să plece după care să se întoarcă din nou. Şi poate fi o soluţie permanentă din moment ce e prietenul meu cel mai bun. O relaţie nu intră în opţiuni. Eu nu vreau, el nu vrea. E bine.
Bine ai revenit, Eva. Aşa ai fost mereu, făceai ce vroiai fără obligaţii. Mi-a fost dor de tine. Cum am putut să stau atât de mult fără să realizez că nu eram de fapt eu? Mă simt de parcă nu am mai respirat de un an şi ceva. Am revenit la viaţă. Lume, te invit să îmi cunoşti adevărata natură. Dacă n-o să-ţi placă, chiar nu îmi pasă, sincer. M-am întors!