Pentru voi

Pentru cazul în care vă întrebaţi care e povestea blogului, click pe "Care-i faza?".
În rest, enjoy the blog :)
Se afișează postările cu eticheta despărţiri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta despărţiri. Afișați toate postările

marți, 19 iulie 2011

În seara asta

În seara asta e pentru prima oară când mă simt curvă. E pentru prima oară când mă simt atât de murdară încât nici dacă aş face douăzeci de duşuri nu m-ar ajuta.
În seara asta nu mă gândesc la tine decât foarte fugitiv, iubirea mea. Mă gândesc la tine ca la un fost iubit, un alt nume de pe o listă lungă care zace prăfuită într-un sertar vechi.
În seara asta mă gândesc la el, la cel pe care am început să îl iubesc puţin câte puţin fără voia mea, la cel al cărui miros încă îl simt puternic în aşternut şi în perne.
În seara asta, nu îmi amintesc ce am făcut cu tine odată, iubirea mea. Îmi amintesc ce am făcut cu el azi, lucruri pe care nu am să le uit toată viaţa, sunt sigură.
În seara asta îmi dau seama în ce hal am ajuns de fapt. Realizez care mi-e adevărata natură şi încerc să o îmbrăţişez, dar nu pot. Mă doare. Şi nu e nimeni să mă ţină în braţe, să mă sărute pe frunte şi să îmi spună că totul va fi ok.
În seara asta mi-am dat seama că eşti o pierdere de timp, iubitule. Mă răneşti inutil şi nu am de gând să las chestia asta să continue.
În seara asta nu am regrete. Ştiu ce am făcut şi ştiu ce urmează. Ştiu ce am să fac eventual şi nu regret nimic. Trecutul, prezentul şi viitorul. Sunt ale mele, le am în mână, le simt, le trăiesc şi sunt mândră de ele. De toate trei.
În seara asta nu iubesc, doar îmi trăiesc viaţa departe de a fi cuminte. Foarte departe de orice fel de planuri legate de aşa ceva. Am uitat tot ce mi-am promis, am trecut peste mine şi nu îmi mai pasă în mod oficial. Momentan, mi-e bine. Când nu mi-o mai fi, o să stăm de vorbă. Pentru seara asta totuşi, mai totul e ok.

joi, 7 iulie 2011

Nu am să îmi cer scuze

Dacă nu ai putut înţelege ce se întâmplă în jurul tău, nu e vina mea. Nu am să îmi cer scuze. Nu am pentru ce. Nu am regrete. Nu îmi pare rău pentru nimic din tot ce ţi-am spus. Trebuie să înveţi să priveşti lumea mai realist. Consideră-te fericit. Te-am învăţat o lecţie. Niciodată nu te relaxa lângă mine. Mereu fac chestii nasoale fix când îţi e lumea mai dragă. Nu ştiai asta. Na, te-am învăţat.
Nu îmi pare rău că se termină. Oricum s-ar fi terminat într-o zi. Îmi mor toate sentimentele şi mă întorc încet la ce eram înainte. Eu, fata cu un milion de relaţii. Mă întorc la vechea eu pe care o ştiu şi o iubesc atât de mult. Cum i-am zis unei prietene, dragostea este oarbă. Nu m-a lăsat să văd cât de mult îmi iubeam de fapt viaţa şi cât de mult îmi place sentimentul de libertate.
Îmi pare rău de el şi îmi pare rău de mine, dar nu îmi pare rău pentru ce am făcut şi zis. De asta îmi  pare bine. Şi nu îmi retrag cuvintele. Nu de data asta.