Apus

O cameră goală, muzică veche, melodii ce mă obsedează şi nu îmi mai pot ieşi din cap. Singura sursă de lumină e o lumânare aprinsă. Apusul de soare aproape că s-a terminat. Draperiile nu sunt trase. Neobişnuit pentru una ca mine.

M-ai distrus. Şi odată cu soarele, apun toate lucrurile pentru care merita să trăiesc.

După atâta timp

După lunile astea pe care le-am petrecut împreună şi după cât de frumos a fost, ai făcut-o, iubitule. Mi-ai amintit ce ţi-am amintit şi eu ţie: eşti doar o soluţie de vacanţă şi nici măcar atât. Cum am mai spus eu cuiva, o fi Alex de treabă, dar şi ce bine sărută vără-său. Ce bine sărută şi ce bine face alte chestii pe care nu le-am mai zis. Nu trebuia să se stie şi asta. Şi nu numai el. Dacă am fost acasă şi dacă te aveam pe tine, nu înseamnă că nu am voie să experimentez. Asta sunt şi mă cunoşti. De-aia nu ai încredere în mine, pentru că ştii cum sunt în adevărata mea natură. Ce păcat.
Oricum, scriu despre tine, iubitule, pentru că, după zile lungi în care am aşteptat semnul pe care nu îl mai aştept, te-am visat. Da, te-am visat. Te-am visat făcând ce îţi place mai mult să faci atâta doar că, în visul meu, nu erai acelaşi tu mereu atent şi tandru. Erai cu totul altul şi te-ai comportat ca atare, precum un criminal în serie omorându-şi încă una dintre victime. Te-am văzut în adevărata ta natură, un monstru hidos al cărui scop e distrugerea a tot ce a mai rămas pur şi inocent în mine. Ca pe un altul ce vine doar pentru o oră şi îşi face treaba gândindu-se la problemele pe care le are, cele care pe mine mă exclud, aşa te-am văzut şi ştiu că aşa eşti. Atâta doar că ştii să nu îmi arăţi asta şi eu continui să te iubesc cu aceeaşi pasiune, dar cu aceeaşi lipsă ocazională de fidelitate.
Dar ştii, visul ăsta nu m-a dus nici măcar o secundă cu gândul la tine. Nu, iubitule, nu. M-a dus cu gândul la el, cel care vine doar pentru o oră şi işi face treaba cu gândul la problemele care nu mă privesc, dar ştie să fie a fel de tandru şi de atent cu mine indiferent de ce îl frământă. Mă iubeşte, nu mi-o spune. O ştiu, dar îmi place mai mult parcă când pur şi simplu mă vrea, când îmi spune că are nevoie de mine şi că vrea să ne vedem cât de curând. Îl vreau şi de-aia mă complac. Îmi place.
Şi totuşi, uneori, oricâtă nevoie de el aş avea, nu vreau să-l aud în unele momente. Nu vreau să-l aud pentru că mi-ar face rău deşi mă simt îngrozitor de bine când văd cum mereu îi dau ce vrea şi mereu se întoarce pentru mai mult, când văd cum mereu îmi spune că nu sunt a lui şi că ştie asta, că m-ar vrea pentru el, dar nu e gata. Nici eu nu aş avea timp oricum.
Şi uite aşa aseară, când aş fi dat orice să-l am şi să îl simt, să rup din el şi să păstrez, când el mă suna în disperare, nu i-am mai răspuns. Nu aveam nevoie să aud cum avea nevoie de mine, deşi şi eu aveam nevoie de el. Nu aveam nevoie să tacă prelung ca apoi să îmi spună că îi e dor, deşi şi mie îmi este. Nu aveam nevoie să-l aud cum mi-ar da orice, deşi ador să mă joc cu mintea lui. Nu aveam nevoie de niciun cuvânt de la el.
Aveam nevoie de cuvintele tale, iubitule, şi de ce avea să facă el. Şi nu de la el, ci de la tine. Dar nu ai fost în stare să fii suficient de bun decât în puţine cazuri. Te iubesc ca o proastă şi sincer, nu cred că te mai iubesc. Te iubesc când n-am ce face. Îmi umpli timpul liber, da, mersi. Mă lipsesc. M-ai adus într-o stare îngrozitoare în care nu credeam să ajung vreodată, dar e vina ta. Şi uite-aşa, iubitule, sunt a ta, dar nu sunt niciodată.

În seara asta

În seara asta e pentru prima oară când mă simt curvă. E pentru prima oară când mă simt atât de murdară încât nici dacă aş face douăzeci de duşuri nu m-ar ajuta.
În seara asta nu mă gândesc la tine decât foarte fugitiv, iubirea mea. Mă gândesc la tine ca la un fost iubit, un alt nume de pe o listă lungă care zace prăfuită într-un sertar vechi.
În seara asta mă gândesc la el, la cel pe care am început să îl iubesc puţin câte puţin fără voia mea, la cel al cărui miros încă îl simt puternic în aşternut şi în perne.
În seara asta, nu îmi amintesc ce am făcut cu tine odată, iubirea mea. Îmi amintesc ce am făcut cu el azi, lucruri pe care nu am să le uit toată viaţa, sunt sigură.
În seara asta îmi dau seama în ce hal am ajuns de fapt. Realizez care mi-e adevărata natură şi încerc să o îmbrăţişez, dar nu pot. Mă doare. Şi nu e nimeni să mă ţină în braţe, să mă sărute pe frunte şi să îmi spună că totul va fi ok.
În seara asta mi-am dat seama că eşti o pierdere de timp, iubitule. Mă răneşti inutil şi nu am de gând să las chestia asta să continue.
În seara asta nu am regrete. Ştiu ce am făcut şi ştiu ce urmează. Ştiu ce am să fac eventual şi nu regret nimic. Trecutul, prezentul şi viitorul. Sunt ale mele, le am în mână, le simt, le trăiesc şi sunt mândră de ele. De toate trei.
În seara asta nu iubesc, doar îmi trăiesc viaţa departe de a fi cuminte. Foarte departe de orice fel de planuri legate de aşa ceva. Am uitat tot ce mi-am promis, am trecut peste mine şi nu îmi mai pasă în mod oficial. Momentan, mi-e bine. Când nu mi-o mai fi, o să stăm de vorbă. Pentru seara asta totuşi, mai totul e ok.

Ca înainte

Nu ne despărţim. Bun. Nicio problemă. Mă iubeşti, te înţeleg. Nu îţi pot face asta. Cum am zis de un milion de ori, am rănit o grămadă de oameni care nu aveau nicio vină. Nu eu i-am pus să se îndrăgostească de mine aiurea, nu eu am vrut să fiu iubită de ei. Nu le-am cerut nimic şi, cum eu nu am aşteptat nimic de la ei, nici ei nu ar fi trebuit să aştepte nimic de la mine. Dacă au aşteptat, au pierdut. I-am rănit, nu mi-a păsat. Am plecat fără să mă uit în spate.

Cu tine e diferit. Nu îţi pot face asta. Mă iubeşti prea mult, mai mult decât merit şi mai mult decât te iubesc eu pe tine. Nu ţi-am cerut nimic. Mi-ai dat singur prea mult, iar acum îmi ceri totul înapoi. Nu te pot mulţumi, dar nici să fug nu pot. Nu te pot lăsa în urmă. Te iubesc. Nu eşti un altul, eşti tu.

Nu am să te dau la o parte, nu am să te uit, nu am să îţi cer să mă uiţi. Când am să-ţi spun că te iubesc, nu am să te mint. Ce am de gând să fac, am de gând să te păstrez. Eşti al meu şi sunt a ta, ştii asta. Ştii că nu mai e nimeni ca tine. Ştii că eşti singurul pe care l-aş iubi aşa. Dar la fel de bine, ştii ce fel de fată sunt. Ştii că nu pot sta atâta timp fără cineva. Ştii că am să îmi găsesc pe cineva care să stea cu mine şi că nu am să îţi spun. Şi cred că deja m-am gândit la cineva. Cineva căruia îi convine să vină, să îşi facă treaba şi să plece după care să se întoarcă din nou. Şi poate fi o soluţie permanentă din moment ce e prietenul meu cel mai bun. O relaţie nu intră în opţiuni. Eu nu vreau, el nu vrea. E bine.
Bine ai revenit, Eva. Aşa ai fost mereu, făceai ce vroiai fără obligaţii. Mi-a fost dor de tine. Cum am putut să stau atât de mult fără să realizez că nu eram de fapt eu? Mă simt de parcă nu am mai respirat de un an şi ceva. Am revenit la viaţă. Lume, te invit să îmi cunoşti adevărata natură. Dacă n-o să-ţi placă, chiar nu îmi pasă, sincer. M-am întors!

Nu am să îmi cer scuze

Dacă nu ai putut înţelege ce se întâmplă în jurul tău, nu e vina mea. Nu am să îmi cer scuze. Nu am pentru ce. Nu am regrete. Nu îmi pare rău pentru nimic din tot ce ţi-am spus. Trebuie să înveţi să priveşti lumea mai realist. Consideră-te fericit. Te-am învăţat o lecţie. Niciodată nu te relaxa lângă mine. Mereu fac chestii nasoale fix când îţi e lumea mai dragă. Nu ştiai asta. Na, te-am învăţat.
Nu îmi pare rău că se termină. Oricum s-ar fi terminat într-o zi. Îmi mor toate sentimentele şi mă întorc încet la ce eram înainte. Eu, fata cu un milion de relaţii. Mă întorc la vechea eu pe care o ştiu şi o iubesc atât de mult. Cum i-am zis unei prietene, dragostea este oarbă. Nu m-a lăsat să văd cât de mult îmi iubeam de fapt viaţa şi cât de mult îmi place sentimentul de libertate.
Îmi pare rău de el şi îmi pare rău de mine, dar nu îmi pare rău pentru ce am făcut şi zis. De asta îmi  pare bine. Şi nu îmi retrag cuvintele. Nu de data asta.

Tu ...Şi el, şi ei, şi ele

- Pot să te întreb ceva? Şi poţi să îmi răspunzi sincer?
- Da.
- Ce crezi despre mine acum?
- Nu mi te-am imaginat niciodată aşa de excitată, dar îmi placi.
- Doar atât?
- Şi cred că eşti un om pe care trebuie să îl ţin lângă mine. Avem foarte multe în comun.
- Doar atât?
- Ce vrei să auzi?
- Nimic. Credeam că ai să ai altă impresie despre mine dacă vezi cu câţi umblu.
- Nu, nu cred că eşti o uşuratică.


De-asta îmi place că îmi eşti cel mai bun prieten, pentru că mă cunoşti cel mai bine. Tu nu mă vezi cum mă văd restul. Tu mă vezi frumoasă, deşteaptă, înţelegătoare, mă vezi ca pe una ce a trecut prin multe cu capul sus. Mă apreciezi şi mă admiri şi nu îţi pasă cu câţi umblu. Pentru tine voi fi mereu Eva aia blondă şi cu părul scurt, aşa cum eram când m-ai cunoscut. Mă respecţi, deşi nu o spui, dar te văd. Mi-ai demonstrat-o. Pentru tine, orice aş face, nu va crea vreo diferenţă. Nu mă vezi alta acum că a mai trecut un an, acum că mi-a crescut părul şi că mi s-a închis la culoare. De-aia îmi placi. Niciodată nu mă judeci.
Şi cam ăsta ai fi tu. Tu, cel care este în stare să mă vadă aşa cum sunt în realitate, nu cum mă văd toţi şi toate. "Lasă lumea să vorbească. Eu ştiu cine eşti tu." Mai ţii minte? Eu nu am uitat.
Dar, cum spuneam, ăsta eşti tu. Tu, cel pe care încă nu îl iubesc şi nici nu vreau să fac asta. Faza este că, în momentul ăsta, nu tu eşti cel care contează cel mai mult pentru că, la sfârşitul zilei, nu am să adorm cu gândul la tine, ci la celălalt. Nu am să te visez pe tine, ci pe el. Şi el are să o viseze pe alta. Nu are rost să mă mint de pe-acum. Chiar nu am de ce să îmi fac iluzii. Ah, iluziile mele aromate de acum câţiva ani, unde dracului v-aţi dus? Unde ai plecat, trecut, unde aţi plecat, vise, şi unde aţi plecat, oameni? Mereu au găsit ceva mai bun ca mine, ştiu, dar asta nu m-a descurajat. Nu m-a făcut neîncrezătoare în forţele proprii, m-a făcut să realizez cum sunt de fapt. Nu am de gând să mă schimb, am de gând să caut alţi oameni. Oameni care să înţeleagă de ce sunt aşa şi nu altfel şi de ce nu mi-aş da viaţa la schimb pentru nimic în lume.
Îmi place viaţa mea! Vreau să încep să o trăiesc mai din plin decât o făceam înainte de a-mi da seama că nu e bine ce fac, că m-am plictisit şi că îmi vreau vechiul stil de viaţă înapoi. Şi am să o fac. Cu sau fără tine, el şi ei, şi ele.

Fără obligaţii

- Am decis să mă despart de ea, dar dacă o fac, nu am să mă combin cu tine. M-aş simţi prost. Şi oricum, nu am să mai vreau o prietenă mult timp. Dar nu e ca şi cum nu putem face nimic.

- E ok, nicio problemă. Unu, am timp. Doi, este perfect. Facem ce vrem şi suntem fără obligaţii. Atâta doar că am să te rog să nu ai pretenţia că am să stau după tine.

- Nicio problemă, te înţeleg.

Îmi place de el. Dacă se desparte de aia, în sfârşit nu se va mai gândi la faptul că şi-a promis că nu o să fie ca taică-său. Cât o să fie cu mine, o să fie doar al meu. Nu îmi pasă că va fi doar al meu pentru puţin timp. Alea câteva ore odată la ceva timp contează. Nu o să mă mai restricţioneze cu nimic, nu va mai avea cu ce. Şi când o să vrea prietenă, o să mă vrea pe mine. Ceea ce este perfect.

Îmi dă oportunitatea de a fi cu cine vreau şi de a mă vedea şi cu el din când în când. Îmi simplifică viaţa enorm şi nu voi mai fi pusă în situaţia de a renunţa la nimic pentru el. Am să o fac din nou fără obligaţii şi fără ca totul să însemne ceva. Din nou independentă şi din nou acoperită pentru urgenţe. Ce să îmi doresc mai mult?